A inceput sa imi placa toamna.Nu era anotimpul meu preferat,insa de la o vreme imi face placere sa ma trezesc dimineata si sa simt miros amestecat de soare,ploaie si frunze uscate...Imi place sa urmaresc mamici sau bunici care-si duc de manuta copii la scoala.Sunt asa mici si dulci,cu ochii carpiti de somn si cu ghiozdane colorate,mai mari decat ei.Imi amintesc de mine la vremea aceea,si cat plangeam dimineata cand ma trezea mama,tocmai cand visam mai frumos,sub plapuma calduroasa..
Ieri am fost la o plimbare prin Copou.Ma asteptam sa vad copacii mai dezgoliti,mai multe frunze cazute,insa si asa e frumos.Priveam oamenii din parc...Copii,batrani,cupluri,adolescenti,elevi dar si oameni de afaceri,fiecare si-a facut putin timp ca sa se plimbe si sa admire auriul toamnei.
Ma gandeam ca fiecare zi este o poveste.O poveste tesuta din intamplari,imagini,sentimente,cuvinte si mai ales,ganduri.Toate acestea se aduna la asfintit in cufarul sufletului si in timp,creaza volume intregi de amintiri..E toamna si e frumos.Simt culorile pământului ce se regăsesc în apusuri de soare,în frunzele copacilor,în petalele florilor,în apa mării..dar si în ochii celui care priveşte frunzele căzute..Si mi-e dor..
O parte din povestea mea de ieri :)
Si evident,ciocolata care m-a incalzit la finalul plimbarii :P
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu