Ploua.Ascult cum stropii se lovesc de geam si mi-i inchipui cum se furiseaza spre pamint,tacuti,alunecind in mii de forme.Cineva,acolo sus,se joaca cu un robinet imens,nestiind ca ploaia trezeste melancolie in sufletul meu.Ma gindesc cu caldura la ploile de vara,prin care dansam amandoi descult.Iar ma pierd in amintiri.Si vintul loveste de geam crengile si tresar din visare.Pentru o clipa,imi spun ca a batut la geam ratiunea,dar este asa placut sa visezi...in camera este cald, afara frig,vint si ploaie...mai lipseste el,pentru ca aceasta clipa sa fie perfecta.Zimbesc din nou,cu amaraciune de data asta..Ploaia ma ajuta doar sa visez mai mult,mai frumos,mai departe.Impotriva ratiunii,mana mea se intinde spre telefon.Degetele tasteaza singure,ca cele a unei marionete cu sfoara.Scriu un mesaj dictat de inima,dar pe care mintea nu vrea si nici nu poate sa-l inteleaga.Ratiunea refuza orice conexiune cu sentimentele.O ultima batalie intre ce-a fost si ce va fi,si apoi mesajul se alatura celor din "ciorne",care nu ajung niciodata la destinatar.Simt cum imi dispare zimbetul si ma innegurez.Am trait o iluzie alimentata de propriile dorinte si mi-era frica sa pierd.Mult mai tarziu mi-am dat seama ca nu ai cum sa pierzi ceea ce nu a fost al tau.Ma simt citeodata neajutorata si ma vad oprita in ploaie,in mijlocul drumului,cautind acel indicator care sa ma ghideze,sa imi arate calea spre liniste si impacare..Simt si stiu ca am puterea sa o iau de la capat,iar cind ma uit in oglinda vad lucruri din viitor,lucruri pe care mi le-am scos din minte de ceva timp...In acelasi timp stiu ca poate doar ma amagesc,poate nu mai am puterea de a ma duce pe mine in viitor,sa fiu puternica si sa visez frumos din nou.. Privesc absenta catre usa si ma intreb daca oare va veni ziua in care voi sta tot asa si altcineva va deschide usa zimbindu-mi,chemandu-ma...nu stiu,chiar nu stiu...Un mic zimbet incearca sa ma lumineze odata cu gindul ca poate ar trebui sa mai locuiesc pe strada sperantei putin,sa mai adun iluzii in suflet,chiar daca indicatorul este pe rosu de ceva timp...Tacere,ploaia s-a oprit si toata natura sta in suspans,asteptind sa vada ce fac,ce hotarasc.Privesc spre cer si raspund: voi pleca,voi pleca departe,pe cararile viselor si ale sperantei,vreau sa dau o sansa inimii, sa se deschida acea poarta ferecata si inlantuita...Daca nu va fi asa,voi cauta mai departe,voi alerga din nou dupa himere,voi vana din nou zimbete,voi cauta din nou sperante...dar imi doresc sa ploua,si el sa adoarma langa mine,iar eu sa visez acelasi vis, privindu-l si zambind...Sa ploua,imi doresc sa ploua...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu